|
Factura cu desfăşurător
Corcodel, un rrom ţigănos intră în buticul lui Caţavencu.
- Un mobil, dom’ şef? – întrebă el.
- Să-l văd – zise Caţavencu şi-l îl luă în mână să se uite, dar după câteva momente după ce îl butonă un pic, rămase cu gura căscată...
- Are şi număr şefu’, zise Corcodel.
- De unde l-ai furat, ţigane? – întrebă Caţavencu.
- Alo şefu’, da matale nu ştii că io-s cinstit şi te rog nu ne mai jigni naţia.
- Dar vocaţia? – comentă din nou Caţavencu, de unde zici că l-ai ciordit?
- Păi, de la restaurant, mi l-a dat o gagică, bre...
- Aşa că mi-l dai mie, nu-i aşa?
- Bre, costă un milion cinci sute.
- Vrei să chem poliţia, bronzatule?
- Hai, un milion...
- Ia patru sute şi du-te până nu mă supăr.
...
Mugetul Olteniei – ziar imparţial; Caţavencu veni la ziar să-l toarne pe prefect cum că îl înşală pe preşedintele Consiliului Judeţean, adică pe onorabilul domn Trahanache, pe scurt avea un telefon mobil ce la rubricuţa de SMS adriesant Zoe era o chestie de întâlnire ruşinoasă şi mai scria că o iubeşte. Redactorul şef Ţucă Bretelescu, ce era din Caracal, prinse bârfa din zbor, deja îşi freca mâinile de bucurie, cum îl va stoarce pe prefect până va ieşi untul din el, sau mă rog o casă, o vilişoară, ceva să pice şi pe la el prin bătătură...
- Domn’ Caţavencu, te duci mata la ăia cu telefoanele mobile şi-mi faci rost de factură şi desfăşurătorul convorbirilor doamnei Zoe, pricepi?
- ‘Nţeles şefu’! Dar cum să procedez cu desfăşurătorul, că vezi bine sunt la secret – secret de stat.
- Bine dom-le, că doar n-or fi convorbirile lu’ Pârţănescu cu Elena Udriştescu, te duci şi tu cu o cafea, ceva acolo, o atenţie, ai prins ideea?.
...
- Duduie ...!!! – era una grasă şi foarte urătă, slavă cerului că nu e soţia mea, gândi Caţavencu – i se rostogoleau felinarele pe de-andoaselea – deci, pot să vă întreb despre...
- Măi puşlama, fii atent, promoţia de cartele pe d-a moaca este afişată pe spatele etichetei de la bere, ce vrei monsieur de la mine, mă vrei acum sau după program?
- Dn-şoară, pardon, Viky – scria pe ecusonul din pieptul ei cam prea mult dezvoltat – dorem o informaţie de la un numar de telefon... zise cu un glas sugrumat Caţavencu.
Duduia se frecă puţin pe scaun; în spatele lui Caţavencu mai erau câţiva fraieri ce aşteptau oarece lămuriri, aşa că impulsionă cererea:
- Vreau desfăşurătorul!
- Şi mai ce? Să mă vezi dansând goală la bară?
Asta ar fi fost un supliciu, poate doar legat de scaun, gândi Caţavencu, dar îi răspunse sfios că soru-sa Zoe plecase pe alte meridiane şi îl rugase să-i plătească telemobilul, dar îi trebuia desfăşurătorul şi trânti pe masă cafeaua.
Grăsanca luă cafeaua şi scrise numărul ei de telefon pe o hârtiuţă, iar la sfărşit semnă Victoriţa, i-o dădu pe sub mână lui Caţavencu, cu toate că ştia din „esperienţă” că nu o mai suna nimeni după şi o chemă pe fata ce scotea desfăşurătoarele, îi zise numărul de telefon pentru desfăşurător, iar după 5 minute Caţavencu avea mult doritul desfăşurător.
Târgul de şantaj
Caţavencu făcu o copie xerox după desfăşurător şi se duse glonţ la Prefectură, îi spuse secretarei că are o treb-şoară urgentă cu domn’ Prefect, se apropie de uşă şi bătu discret cu pumnul; secretara îl informă pe prefect despre vizită, prin interfon. Caţavencu intră cu un aer de învingător, de parcă luase Cupa Campionilor la fotbal.
Tipătescu privi spre el peste ochelarii de citire, făcu un gest cu mâna să se aşeze pe scaunul din faţa sa, apoi se prefăcu că are treabă şi citeşte nu-ş ce, în schimb în minte i se învârteau repede rotiţele ca la Jack Pot – să vezi că mârlanul ăsta iar a făcut ceva rău, nu cumva să fi pus mâna pe mobilul lu’ Zoe, că... – încruntându-se se uită spre Caţavencu şi-l luă direct:
- De ce ai venit la mine, să-mi ceri ce?
Caţavencu jubila, era doar momentul lui de glorie, mult aşteptata revanşă, da, da, revanşa...
- „Mesiur Prefecte”, am făcut rost, „întâmplător” de un desfăşurător şi un telefon...
Rotiţele din capul prefectului se opriră pe „LUZER”, îşi şcoase ochelarii şi se apropie de Caţavencu, era roşu la faţă şi îi venea să-l strângă de gât pe nemernic, dar se abţinu cu greutate şi zise:
- Ce pofteşti, „mon şer” ?
- Păi ca să fiu şi eu mai direct, aş vrea postul acela de şef la Agenţia Naţională, aia nouă...
- Să mai vedem... spuse Tipătescu, ce avea o faţă ca de om bolnav şi îl conduse pe Caţavencu până la uşă, se simţea învins şi deja clocotea dorinţa de răzbunare...
Stăpânul dosarelor
Tipătescu o puse pe secretară să caute un mahăr din Bucureşti, unu’ urât cu strungăreaţă ce era „stăpânul dosarelor”. Primi legătura în birou şi cu o voce slugarnică încercă să-l îmbuneze pe cel de la capătul firului, ce era ca de obicei sictirit...
Domnule Mircea Dinţulescu, v-am aprobat asfaltarea de la şosea la conacul D-voastră, aş avea şi eu oarece cerere, ştiţi D-voastră cât contează o vorbă bună de la Bucureşti, aş vrea bre, să fac rost de un dosărel, al unui anumit domn, duşman de-al nostru, se numeşte Caţavencu, C A Ţ A V E N C U, da, îhî, daaaaa, da să trăiţi, am înţeles să trăiţi, veniţi şi se aprobă. Închise, îşi frecă mâinile, acum vom vedea ce fel de jigodie de turnător a fost Caţavencu ăsta, dosarul lui de securitate poate fi de reţea sau de urmărit, oricum, nu contează, este de om ratat, presa îl va termina, că doar mi-e datoare până-n gât.
La aproape 200 de km. depărtare Dinţulescu se urcă în limuzină şi ajunse la Consiliul Naţional pentru Analiza Dosarelor de Securişti (CNSAS), portarul făcu o plecăciune, căţelul comunitar se gudură pe lângă domn’ Mircea, ce cu şapca lui de şmecher intră în clădirea de care tremurau o grămadă de politicieni aflaţi cu muştele pe căciuli.
Chemă secretara şi după ce i se făcu legătura telefonică cu unul cam ţigănos de la SIE, obţinu promisiunea de a avea pe biroul său cu promtitudine dosarul de securist, turnător sau ce naiba era acel nenorocit de Caţavencu.
Zilele Banilor Olteniei
Fură primarul, fură prefectul, fură consilierii, fură secretarii, fură membrii simplii, în fine fură toţi în păr, alături de tipa aia frumoasă de la Bucureşti cu emisiunea tv, aia cu picioarele goale şi fusta cât o batistă...
Veni şi un italian cam piticuţ, să cânte dar a fost pus cam la urmă astfel că în parc lumea se plictisise de cei de la formaţia Taliban ce-i puseseră pe gânduri cam pe mulţi, că ar fi mai bine pe-acasă.
Tipătescu îi spuse primarului că ar trebui urmărită linia alegerilor anticipate, aşa cum era de bon ton pe la Bucureşti.
Primarele se uită cu uimire la prefect şi-i zise:
- Veziţi d-le de treabă! Coane Fănică vrei să rămâi pe dinafară? Şi, fi atent, statuia lui Mihai o pui în piaţa prefecturii, şi faci şi o fântână cu jocuri de lumini!
- Aţi primit indicaţii de la centru Don. Semaca? – întrebă Tipătescu.
- Fără altă vorbă, executarea! – zise Semaca.
Cuminţenia Pământului
|
)
